Maturitatea emoțională

Maturitatea biologică și maturitatea emoțională sunt lucruri diferite. Putem întâlni oameni maturi, dar imaturi emoțional – la care lipsește stăpânirea de sine, echilibru, simțul răspunderii slab dezvoltat, care reacționează impulsiv fără să analizeze consecințele acțiunilor sale, puternic egocentrici și egoiști. O persoana imatură reacționează la dificultăți prin amărăciune, resentimente, disperare sau furie. Greu își revine și se percepe ca fiind o victimă, fără putere sau drept la replică, mereu nemulțumită și plină de lamentări.

Ce presupune să fim maturi emoțional?

Maturizarea are loc atunci când ești capabil să accepți lucrurile ca atare și să înțelegi că unele lucruri noi nu le putem schimba, să-ți păstrezi încrederea în oameni și în tine, să prețuiești relațiile și să te bucuri de viață.

Maturitatea emoțională înseamnă: încredere în sine, siguranță, flexibilitate emoțională, capacitatea de adaptare, asumarea responsabilității față de propria persoană, permanenta dorință de îmbunătățire cu accentul pe rezolvarea problemelor.

Care sunt caracteristicile unei persoane mature emoțional?

O persoană matură emoțional își cunoaște emoțiile și deține capacitatea de gestionare a emoțiilor ostile. Ea are încredere în planificările pe termen lung şi este capabilă să îşi amâne sau să revizuiască așteptările conform cerinţelor unei situaţii de moment. Ea are capacitatea de a întârzia satisfacerea nevoilor.

Criteriile unui comportament matur emoțional
🙂 Cultivarea emoţiilor pozitive şi suportive;
🙂 Dezvoltarea unei mai mari toleranţe faţă de circumstanțele dezagreabile;
🙂 Exprimarea directă a emoţiilor negative;
🙂 Abilitatea de a face o alegere şi de a nu gândi că o altă opţiune ar fi putut fi mai bună;
🙂 Eliberare de temerile nerezonabile;
🙂 Stoparea lamentării și căutarea soluțiilor;
🙂 Înţelegere şi acţiune în conformitate cu limitele;
🙂 Abilitatea de a greşi, fără a avea senzaţia de eşec total;
🙂 Abilitatea de a evita experienţele dezamăgitoare;
🙂 Abilitatea de a se bucura de viaţa de zi cu zi.

Pentru dezvoltarea sferei emoționale venim cu următoarele recomandări:

  • Să fim cât mai conştienţi de emoţiile pe care le experimentăm în fiecare moment;
  • Să ne acceptăm emoţiile aşa cum sunt ele (mai ales pe cele negative şi dureroase);
  • Să învăţăm să ne exprimăm emoţiile în mod adecvat, fără să ne lăsăm conduşi de ele;
  • Să păstrăm contactul cu propriile emoţii chiar dacă mediul în care trăim nu le acceptă;
  • Să ne perfecționăm în a citi emoţiile celorlalţi;
  • Să încercăm să îi acceptăm pe ceilalţi aşa cum sunt ei;
  • Să învăţăm cum să spunem ce avem de spus, fără a-i răni pe ceilalţi;
  • Să învăţăm să primim şi să oferim afecţiune atunci când suntem în relaţie cu ceilalţi;
  • Să învăţăm să fim perseverenți şi să trecem peste frustrări, dezamăgiri şi eşecuri;
  • Să reuşim să îi motivăm şi să îi însufleţim pe ceilalţi pentru a se schimba.

Concluzii

Unii oameni se maturizează emoțional, alții așa și rămân copii care dau vina pe ceilalți și pe soartă, în loc să învețe din greșelile lor. Maturitatea emoțională este o alegere. Putem alege să trăim conștient, cu principii și atitudini bine stabilite, sau putem alege să trăim ca niște taciturni înfrânți.

Când învățăm să ne bucurăm de viață, să acceptăm că de noi depinde confortul nostru emoțional, să ne acordăm luxul de a face greșeli, abia atunci putem spune că am început să creștem emoțional. Greșelile noastre sau ale altora nu trebuie să genereze pedepse inutile, ele sunt menite a ne face să vedem și să înțelegem calea potrivită.

Alege să crești, să-ți asumi responsabilități și să fii perseverent în acțiuni, să fii echilibrat, să oferi și să primești afecțiune, să fii empatic și tolerant, să te respecți și să respecți pe ceilalți!„Maturitatea începe să se manifeste atunci când simțim că preocuparea noastră pentru alții este mai mare decât pentru noi înșine”,Albert Einstein.

Serviciile noastre pot fi oferite și on-line. Contactați-ne pentru mai multe detalii.

Articol publicat în categoria Familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *