Psihoterapia de grup este o formă specială de terapie în care un număr mic de oameni se întâlnesc pentru a se ajuta sub îndrumarea unui terapeut specializat. Terapia de grup îți oferă posibilitatea de a discuta pe o anumită temă, să-ți poți exprima îngrijorările și problemele fără teamă și judecată. 

Cu toţii am crescut în diverse grupuri: grădiniţă, şcoală, grup de prieteni, familie, club sportiv etc. Și am avut posibilitatea de a vedea puterea de influență a unui grup. Grupul este mediul care te înțelege, te ajută, îți oferă suport și noi soluții.

Pe lângă dezvoltarea personală, grupul îţi oferă ocazia de a dobândi noi aptitudini sociale prin interacţiunea cu alte persoane, de a-ţi exprima opiniile şi de a asculta alte opinii, într-un cadru protejat de înţelegere şi informare.

Avantajele lucrului în grup:

  • Grupul reflectă societatea în miniatură, pune în evidenţă factorii ascunşi, cum ar fi presiunea partenerilor, influenţa socială, conformismul ş.a.
  • Grupul asigură posibilitatea de a primi feedback-ul şi sprijinul de la persoane cu probleme similare.
  • Experienţa în grup ajută la rezolvarea problemelor interpersonale, contracarează  excluderea, precum şi complexul inferiorităţii.
  • În grup persoanele pot însuşi noi competenţe, experimentând cu diferite stiluri de relaţii între parteneri egali.
  • Membrii grupului se pot identifica cu alţii, pot să „joace” rolul unei alte persoane pentru a-l înţelege mai bine pe celălalt şi pe sine.
  • Interacţiunea în grup creează o anumită tensiune, care ajută la clarificarea problemelor psihologice ale fiecăruia.
  • Grupul facilitează procesele de descoperire a propriei persoane, de explorare şi autocunoaştere prin amplificarea reprezentărilor despre sine, oferă o experienţă pozitivă de comunicare şi acceptare a altei persoanei.

Număr de persoane 8-12 persoane. Frecvența o data pe săptămână, de la 12 sesiuni.

Când să apelezi la psihoterapia de grup? 

De terapia de grup poate beneficia aproape oricine. În general grupurile sunt create pentru îmbunătățirea competențelor sociale. 

Grupurile pot avea ca subiect de discuţie: 

  • Probleme în relaţiile interpersonale
  • Furia și hiperemotivitatea
  • Depresie şi/sau anxietate
  • Timiditate și stima de sine scăzută
  • Probleme privind creșterea copiilor
  • Pierdere 
  • Părinte solitar ș.a.

Nu ești singur/ă în această lume! Apelează la un grup de susținere!

Confidențial și Empatic!