Tristețea – Emoția pierderii

Ce este tristețea?

Sunt trist. Nu mai simt demult bucurie. Mă simt neajutorat, neputincios, fără puteri…

A fi trist este despre pierderi, durere, suferință. Specialiștii spun că tristețea este o emoție negativă. Ea ne poate ajuta atunci când ne despărțim, dar și dăuna când durează prea mult. Tristețea este semnul că ținem la ceea ce este pe cale să se sfârșească. Este o dovadă a sensibilității și umanității noastre.

Dispariția unui obiect cu valoare afectivă, o separare, plecare, o mutare în alt oraș, o decepție, un deces – sunt situații care duc la declanșarea tristeții, duc la dispariția a ceva la care ținem și de care ne-am atașat.

Intensitatea emoțională este la înălțimea atașamentului pe care îl avem. Cu cât suntem mai atașați de persoana pierdută, cu atât tristețea este mai profundă.

Semnele tristeții 

Emoția tristeții este trăită ca deznădejde, suferință, durere. O persoană tristă poate spune că are o „inimă grea”. Acest sentiment de greutate este peste tot – simțim greutate pe față, în corp, în piept, în mâini și picioare, este o senzație de parcă toată greutatea lumii ar fi aruncată pe umerii tăi. Fiind triști, simțim adesea întuneric și vid în jurul nostru, viața pare lipsită de culori și căldură, ne simțim izolați și abandonați.

E bine să știm  că trăirea tristeții include un complex de sentimente, iar aceste sentimente sunt de obicei însoțite de imagini, gânduri și amintiri specifice. De obicei, starea de tristețe evocă amintiri ale altor evenimente triste, influențând percepția noastră asupra lumii, care ni se pare cenușie și tristă, de parcă am privi-o printr-o sticlă prăfuită.

Trăirea intensă a tristeții provoacă durere persoanei. Omul poate simți durere în față, în piept. Tristețea poate fi însoțită de plâns sau suspine.

Odată cu tristețea are loc inhibarea motoricii. Mișcările sunt lente, brațele și capul sunt coborâte. Vocea este slabă, iar vorbirea omului este lentă, întinsă. Tristețea încetinește nu numai activitatea fizică, ci și cea mentală a persoanei. Emoția tristeții stă la baza unei tulburări mintale precum depresia.

Renunțarea necesară

Oricare ar fi situația – despărțire, separare, deces – aceasta implică renunțare, adică „să ții doliu” după acea persoană, relație, obiect. Consolarea va veni cu timpul. E important să-ți asculți amărăciunea și să lași timpul să acționeze. Putem fi fericiți când am decis o separare și, în același timp, triști pentru că relația nu s-a desfășurat așa cum ne-am dorit.

Ce este doliul?

Este un proces inconștient de cicatrizare a durerii legate de pierdere. Este inutil să ne opunem sau să-l depășim cu forța! E nevoie de blândețe și răbdare. 

Blândețe față de sine! Tu meriți să trăiești! Acceptă și mergi mai departe, într-o nouă viață, cu noi sensuri și motivații! Tristețea, încetinind ritmul general al vieții persoanei, îi oferă acesteia posibilitateade a „privi înapoi”. Încetinirea proceselor mentale și somatice care însoțește emoția de tristețe permite de a arunca o privire proaspătă asupra lumii, să o vedem diferit. Această nouă perspectivă poate exacerba tristețea, dar poate și reîmprospăta viziunea cuiva asupra lucrurilor, permite să înțelegem lucruri la care o persoană nu s-a gândit înainte.

Unele persoane abia acum își dau seama dintr-o dată câte oportunități prețioase le-a oferit viața, pe care le-au ratat. Uneori, abia după ce pierdem o persoană dragă, începem să înțelegem ce înseamnă legăturile de rudenie și familiale în viața noastră. Tristețea ne poate aminti cât de important este să acorzi semne de atenție oamenilor dragi, va permite să apreciezi valoarea vieții.

Tristețea în Moldova

Să fii trist nu e bine „nu trebuie să fii trist”. Din păcate tristețea este considerată un semn de slăbiciune. Societatea (în special părinții) ne transmite mesajul eronat cum că suntem slabi și neputincioși dacă plângem, că „oamenii puternici nu plâng niciodată”, că e o rușine să plângi.

Totuși să simți tristețe înseamnă să accepți că ești VULNERABIL. Este o emoție ce o ascundem sau negăm, de teama judecății celorlalți.

Unele persoane preferă să transforme tristețea în furie, fiindcă este o emoție mai acceptată din punct de vedere social. 

N.B.! E legitim să fii trist! Acceptându-ne tristețea, demonstrăm empatie față de noi înșine.

Despre rolul lacrimilor

Când suntem triști apar lacrimile. Există o cauză biochimică a plânsului: plânsul eliberează hormonii stresului și toxinele din organism, fapt care explică de ce plângem atunci când suntem triști, frustrați sau copleșiți.

Lacrimile sunt o supapă prin care psihicul uman se eliberează de stres, tristețe, durere, anxietate și frustrare. Psihologii își încurajează clienții să plângă ori de câte ori simt nevoia, pentru a se elibera de stres, resentimente și pentru a oferi o șansă sănătății mentale și trupești. Fie că ești bărbat, fie că ești femeie, lacrimile nu sunt un semn de slăbiciune, ci vorbesc despre curaj, forță interioară și autenticitate.

Ai voie să plângi! E bine să lăsăm lacrimile să curgă pentru tot ce am pierdut: 

  • E omenește să plângi.
  • Plânsul reduce 40% din tristețe.
  • Are rol reparator.

Astfel, plânsul este esențial în depășirea doliului și despărțirii. Lacrimile ajută la procesarea pierderii și durerii, așa încât să putem continua să trăim, deschiși pentru noi experiențe de viață. Reprimarea suferinței, inhibarea lacrimilor și asumarea forțată a rolului de „persoană puternică” predispun, adesea, la tulburări psihice ca depresia, stări de anxietate ș.a. 

În final, patru întrebări:

  1. Cine te poate susține?
  2. De cât timp ai nevoie pentru a accepta situația?
  3. Ce sens ai da evenimentului?
  4. Cum ai putea să trăiești diferit fără de tristețe?

Serviciile noastre pot fi oferite și on-line. Contactați-ne pentru mai multe detalii.

Articol publicat în categoria Familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *