Adolescența și criza de originalitate

„Crizele sunt revoluţii în dezvoltare” (Lev Vâgotski)

Adolescența este o perioadă decisivă în cristalizarea personalității, în procesul maturizării, afirmării și căpătării autonomiei tinerilor. Criza de originalitate este cea mai complexă din viața omului modern și este provocată de un fenomen complex de transformare a copilului în adult. Tânărul va încerca pe cât posibil să se diferențieze de tot ceea ce consideră a fi ordinar, va încerca să își formeze o personalitate și o proprie viziune asupra lumii și a vieții.

Cunoașterea crizei de originalitate, caracteristică acestei vârste, va ajuta la înțelegerea, susținerea și dezvoltarea personalității adolescenților.

Ce este criza de originalitate

Criza de originalitate juvenilă, criza vârstei ingrate sau a vârstei dificile ori pur și simplu criza adolescenței este o etapă pe cât de bulversată și complicată, pe atât de necesară în viața viitorului adult. Se consideră o perioadă de tranziție, normală, firească în viață.

Ea reprezintă un ansamblu de schimbări bruște, de natură psihologică și socială, ce se bazează pe modificări biologice caracteristice vârstei. În timpul crizei de originalitate se schimbă starea biologică de fond, statutul de vârstă, cel social și civil.

De fapt, termenul de „criză” se folosește atunci când un sistem, un organism, o situație socială sau politică, o instituție sau o persoană se află într-o stare nesatisfăcătoare față de ceea ce ar trebui să fie, să posede sau să reprezinte. De asemenea cuvântul „criză” se referă la prezența unor tendințe contradictorii foarte puternice și tensionale într-un sistem, situație.

Anume „lupta internă”, „lupta dintre contrarii” la unii adolescenți se manifestă mai accentuat decât la alții.

Criza constă într-o izbucnire bruscă de revoltă, ce se caracterizează prin negarea sistematică a identității sale anterioare (cea de copil) și dorința impetuoasă de a obține statutul social al adultului.

În contextul încercării de definire a propriei identități, adolescentul duce un adevărat război pentru a evita subjugarea sa de modelele adultului. Adolescenții manifestă o atitudine de negare și de refuz a tot ceea ce li se pare oficial, formal și învechit.

Criza de originalitate sparge atmosfera calmă a familiei și dependența fără întrebări a adolescentului față de adulții din anturajul său. Conduita opozantă a adolescentului devine insuportabilă.

Deci, criza adolescenței se caracterizează prin multiple conflicte interne și externe, acte impulsive sau conduite deviante, exprimate prin ostilitatea față de părinți, revoltă contra interdicțiilor puse de adult și afirmarea unor modele contestatare de conduită.

Caracteristicile pozitive ale crizei

• „Criza de originalitate” este o stare aparte prin care se valorizează independența, aptitudinile prezumtive de adult, intrarea în acest rol, atragerea atenției asupra faptului că rolul i se cuvine și că trebuie acceptat.
• Are loc o reconstituire psihică generală, însoțită de formarea și consolidarea unei noi personalități, noi aspirații, idealuri și responsabilități.
• Criza de originalitate este considerata un fel de „a doua naștere” și realizează convertirea, socializarea inteligenței, personalității, creativității.
• Criza adolescenţei intensifică tendinţele de autocunoaştere, identificare şi afirmare. În opinia cercetătorilor, adolescenţii manifestă un interes sporit pentru fenomenele sociale.
• Se referă mai ales la căutarea și exprimarea pe multiple planuri a unicității propriei personalități, a disponibilităților ei. Exprimă aspirațiile focalizate spre originalitate, creație, aspirația de a trăi o formulă cu totul deosebită de viață.

Nevoia de originalitate este atât de mare la adolescenți încât uneori acesta și-o manifestă cu orice preț, ceea ce i-a și determinat pe unii autori să vorbească despre „criza de originalitate” a adolescentului.

Etapele crizei de originalitate

E bine de știut că criza de originalitate parcurge trei etape: etapa revoltei, închiderii în sine și cea a exaltării și afirmării (Șchiopu U., 1997)

1. Perioada revoltei:

• Refuzul de a se supune din dezgustul pe care i-l provoacă ideea că i se ordonă ceva;
• revolta împotriva părinţilor şi a familiei este cea mai frecventă şi mai evidentă; fuga de acasă constituie forma extremă a acestei revolte împotriva familiei;
• această revoltă este mai curând dovada conflictului dintre generaţii decât a unei adevărate lipse de afecţiune din partea copilului sau a unei asprimi excesive din partea părinţilor;
• revolta împotriva şcolii, în ochii elevilor de 14 ani; elevii găsesc cu perseverenţă o greşeală cât de mică a profesorilor care să servească drept justificare a acestei revolte;
• adolescentul caută să-şi afirme noua sa independenţă prin numeroase excentrităţi. Fanteziile sentimentale, râsetele stridente, sunt mijloace pentru a se face remarcat.

2. Perioada închiderii în sine:

• Gustul de scandal scade. După perioada exuberantă a dezordinii urmează epoca închiderii în sine;
• Conduita închiderii în sine este similară cu o perioadă de introspecţie. Introspecţia conduce la un examen al propriilor posibilităţi şi aptitudini, iar adolescentul nu se sfieşte să-şi accepte dovezile propriei slăbiciuni.
• adolescentul se închide în sine, își disecă toate sentimentele și își analizează fiecare mișcare încât să nu mai aibă nevoie de afirmare;
• adolescentul caută să-și cunoască propriul său Eu transformat pentru a dovedi celor din jur că a ieșit din copilărie și a devenit un om stăpân pe faptele sale.

3. Perioada de exaltare și afirmare:

• Perioada de exaltare şi afirmare survine în momentul în care tânărul se simte capabil de a valorifica resursele dobândite prin informare şi introspecţie. Plin de încredere în el, este gata să ia cu asalt tot ceea ce e mai plăcut sau mai dificil de obţinut din lume;
• el nu mai este un adolescent și este gata să ducă o viață de adult, atunci când își poate expune dorințele și preferințele sale și altora decât confidenților lui intimi, când suporta criticile și începe să se apere mai mult cu rațiunea decât cu inima;
• adolescentul devine preocupat de impresia pe care o face celor din jur și acordă un interes mult sporit unor aspecte ale ținutei: felul îmbrăcămintei și gradul în care satisface cerințele modei, pieptănătura, fardul (la fete), țigara (ca element al ținutei de „om matur”) etc.

Cât durează criza?

De la un adolescent la altul, criza de originalitate se manifestă și durează diferit. Durata ei nu poate fi în genere prevăzută.

Este de cele mai multe ori declanșată de evenimente cu caracter mai puternic stresant, de o decepție sau o umilire, de o întâlnire cu o întâmplare încărcată de relații tensionate și mizerie din punct de vedere moral.

În aceste cazuri, la care se poate adăuga cel de însumare a unor insatisfacții sau decepții mărunte, criza poate să se manifeste ca opozabilitate care se generalizează, ca o rupere de rolul de espectativă și admitere a ceea ce i s-a înfățișat în cazul considerat. 

Concluzii

Criza de originalitate aduce mari schimbări și metamorfoze. Pentru unele familii este o adevărată încercare a încrederii, a iubirii și iertării. E bine să o considerăm ca o formă specială a contribuției adolescenților. Putem enumera trei domenii în care se exprimă această contribuție:

1. în domeniul privind creația artistică, literară.
2. în domeniul tehnicii.
3. în domeniul marilor competiții sportive.

Așadar, putem afirma că există o criză de originalitate a adolescenței, criză ce echivalează cu conturarea capacităților, aptitudinilor creatoare și cu angajarea lor socială.

Criza de originalitate echivalează cu sondarea de către tânăr a resurselor, a rolurilor posibile de viață, un fel de debut și rezumat al formelor de existență și viață posibile, înțelese și visate.