Îți dorești să elimini comportamentul problematic al copilului tău? Ai încercat multe metode, dar nu au avut efect? Nu știi ce metode să folosești ca copilul tău să dezvolte un comportament pozitiv?
Cu siguranță aveți o listă cu astfel de comportamente problematice: își lovește sora/fratele, folosește un limbaj vulgar față de alți copii, nu aranjează hainele, nu strânge jucăriile etc.
În realitate, orice comportament problematic este o oportunitate pentru copilul tău să înveţe comportamente noi, pozitive. Atunci când observi că copilul tău îmbrânceşte un alt copil pentru a lua o jucărie, îl poți învăţa cum să ceară o jucărie şi cum să interacţioneze cu un alți copil fără să folosească agresivitatea.
Metode de modelare
Metodele de învăţare a comportamentelor pozitive vor aplicate de către toţi adulţii din viaţa copilului: părinţi, bunici. Atât mama, cât şi tata vor aplica aceeaşi metodă şi vor comunica copilului acelaşi mesaj – e nevoie de consecvență. Este ineficient dacă doar mama sau doar tata aplică o metodă sau alta. Studiile psihologice au arătat că implicarea tatălui în disciplinarea pozitivă este un factor care contribuie la scăderea problemelor de comportament ale copiilor.
O metodă de a modela un comportament pozitiv la copilul tău este încurajarea comportamentului dorit. Acordându-i atenție atunci când ne place un comportament al copilului, lăudându-l pentru ceea ce face bine, noi ne asigurăm că perpetuăm comportamentele dorite. Deci observă ceea ce are valoros copilul tău, ceea ce el dorește să învețe. Într-un mod cât mai firesc și natural vei transmite acest lucru copilului, exprimându-l verbal sub forma de laudă.
Un răspuns de acceptare a sentimentelor copilului, atât verbal cât şi non-verbal, va încuraja comunicarea și modelarea pozitivă a comportamentului.
7 reguli pentru a stimula comportamentul pozitiv
- Folosiţi un limbaj al respectului („mulţumesc”, „iartă-mă”).
- Trataţi copilul ca pe o persoană valoroasă.
- Încurajați-l să ia anumite decizii, nu i le impuneţi fără să îl ajutaţi să înţeleagă motivul pentru care acestea sunt importante.
- Comunicați cu răbdare. Uneori, copiii au nevoie de explicaţii şi de exerciţii repetate pentru a însuşi comportamentele pozitive.
- Manifestați corectitudine. Copiii trebuie să cunoască regulile, dar aplicarea lor să fie constantă şi corectă, după cum au fost stabilite.
- Exprimați-vă sincer emoțiile și cu onestitate. Astfel copilul își va dezvolta empatia și va înțelege că puteți aveți uneori și emoții pozitive, dar și negative. Minciuna, adevărul spus pe jumătate şi decepţiile îl fac pe copil să fie confuz.
- Fiți realist. Nu-i cereți copilului schimbarea rapidă a comportamentului, dacă acesta a fost format deja de mult timp, având în vedere vârsta și puterea lui de înțelegere.
Însă, dacă comportamentele nedorite apar prea des, în număr prea mare sau la un moment nepotrivit, atunci:
- Alcătuiţi o listă cu toate comportamentele pe care le consideraţi problematice;
- Stabiliţi o ierarhie a lor: de la cel mai important, până la cel mai puţin important comportament;
- Alegeţi apoi primul sau cel mult primele două comportamente. Celelalte comportamente incluse în listă pot fi ignorate temporar, până când se obţine un rezultat în cazul comportamentului ales.
- Elaborați-vă un plan cu acțiunile și cuvintele prin care o să ajutați copilul să-și diminueze din comportamentul negativ.
În copilărie se pune fundamentul încrederii și a comunicării pozitive. Acordați timp și efort acestui proces dinamic de relaționare cu copilul, iar roadele frumoase ale acestei comunicări o să vă ajute în viitor la toate etapele de dezvoltare a copilului Dvs.
„Părinții trebuie să asculte la fel de mult de copiii lor cum și ei ascultă de părinți. Prima datorie a iubirii este să asculți”. Paul Tillch
Apelați la ajutorul nostru pentru a vă ghida în acest proces.
Serviciile noastre pot fi oferite și on-line. Contactați-ne pentru mai multe detalii.