Crizele familiale – pericol sau șansă

Criză economică, criză socială, criză personală, criză familială… Când auzim cuvântul criză, prima asociație e legată de ceva riscuri, pericole, căutare de soluții, multe pierderi, careva câștiguri. Apariția crizei este inevitabilă, face parte din ciclul vieții tot așa cum este inevitabilă iarna după toamnă sau bătrânețea după tinerețe. Vom încerca să explicăm ce este criza, care sunt semnele de diagnosticare și care sunt cele 10 puncte critice în dezvoltarea familiei.

Ce este criza?

Noţiunea de criză provine de la grecescul „krisis” – rezolvare, punct crucial şi reprezintă dereglarea stării de echilibru a sistemului, schimbarea bruscă a ceva, o stare grea de trecere, o dificultate acută în ceva. Cuvântul „criză” denotă un caracter excepţional, prezenţa unui pericol şi necesitatea de a acţiona.

Distingem următoarele forme de criză:

• crize de scurtă durată şi acute;
• crize de lungă durată şi cronice;
• crizele perioadelor de trecere, legate de vârstă; crize nelegate de vârstă.

Criză poate fi numită situaţia de ciocnire cu obstacolul în realizarea scopurilor vitale, în condiţiile imposibilităţii de a o învinge cu mijloace obişnuite.

Criza nu este întotdeauna negativă, ea poate avea şi un sens pozitiv. În limba chineză noţiunea de „criză” semnifică „o şansă plină de pericol”, posibilitatea creşterii personalităţii umane, în urma trecerii peste criză şi cu perceperea diverselor opoziţii. Învingerea constructivă a situaţiilor critice oferă indivizilor resurse pentru creşterea personală şi învingerea momentelor de cotitură, care însoţesc viaţa umană.

12 criterii de diagnosticare a crizei

Nu orice situație duce la declanșarea crizei, nu orice semn este criteriu pentru a susține că treci printr-o criză. Îți propunem analizei următoarele criterii:

• Prezenţa evenimentului ce provoacă stresul sau stresul cronic ce conduce la frustrare;
• Trăirea unei nenorociri;
• Sentimentul de pierdere, pericol, umilinţă;
• Dereglarea mersului curent al vieţii;
• Lipsa viziunii integrale a situaţiei (perceperea ei fragmentară);
• Frica, disperarea;
• Devalorizarea calităţilor şi fenomenelor avute;
• Pierderea contactului cu ceilalţi şi cu sine;
• Prevalarea sentimentului de singurătate şi respingere;
• Sentimentul unicităţii propriilor trăiri;
• Perceperea lipsei susţinerii din partea celor din jur;
• Suferinţa prelungită.

Familia și criza

Familia în funcţionarea sa ca sistem se află într-un echilibru datorită relaţiilor stabilite. Acest echilibru este dinamic, schimbător şi renovator. Schimbarea situaţiei sociale, dezvoltarea familiei sau a unui membru al familiei conduce la schimbarea întregului sistem al relaţiilor intrafamiliale şi creează condiţiile pentru apariţia noilor posibilităţi de formare a relaţiilor, uneori diametral opuse.

Criza familială – este starea sistemului familial, ce se caracterizează prin dereglarea proceselor homeostatice, conducând la frustrarea mijloacelor obişnuite de funcţionare a familiei şi imposibilitatea de a învinge noua situaţie, utilizând modelele vechi de comportament.

De exemplu, nașterea unui copil solicită de la familie noi decizii și schimbări – cine va îngriji copilul, cine va lucra, cum ne odihnim, adaptarea la noul rol de părinte, noi responsabilități, asigurarea siguranței copilului, educarea copilului, relația cu buneii. Observăm că noua situație conduce la dereglarea modului vechi de trai, dezamăgiri și frustrări cu tensiune, care poate fi învinsă doar cu schimbarea comportamentului vechi.

După Э.Г. Эйдемиллер, В.В. Юстицкис (2001) există crize normative sau stresori orizontali, care apar la trecerea de la o etapă a ciclului vieţii la alta.

Virginia Satir evidenţiază 10 puncte critice în dezvoltarea familiei:

• Criza 1: conceperea, graviditatea şi naşterea copilului.
• Criza 2: începutul însuşirii vorbirii de către copil.
• Criza 3: copilul stabileşte relaţii cu mediul extern (merge la grădiniţă sau la şcoală).
• Criza 4: copilul intră în vârsta preadolescentă.
• Criza 5: copilul se maturizează şi pleacă de acasă.
• Criza 6: tinerii se căsătoresc şi în familie intră nurorile şi ginerii.
• Criza 7: apariţia climaxului în viaţa femeii.
• Criza 8: scăderea activităţii sexuale a bărbatului.
• Criza 9: părinţii devin bunei şi bunici.
• Criza 10: moare unul dintre soţi.

Menționăm că pensionarea la fel poate fi raportată ca o criză, percepută acut de către partenerul care este pensionat. Noua situație provoacă emoții puternice de frică, nesiguranță, ură, supărare, dezamăgire, șoc. E nevoie de timp pentru restructurarea convingerilor, pentru lupta cu sentimentul de inutilitate, pentru căutarea noilor activități ce răspund atât competențelor, cât și visurilor avute.

Concluzii

Criza familială este ceva inevitabil. Criza familială ca și crizele de vârstă se soldează cu neoformațiuni care permit să trecem la următoarea etapă, acumulând mai multă înțelepciune, maturitate, lărgind orizontul și perspectivele. Doar prin iubire, comunicare, înțelegere, susținere partenerii vor naviga și vor ieși învingători din orice criză!

Rămâne tu să decizi ce este criza pentru tine – PERICOL sau ȘANSĂ?

Cunoscând pericolele, căutând noi soluții, învățând noi comportamente, ne dezvoltăm, ne transformăm, ne perfecționăm – ne dăm o șansă să ne bucurăm de viața în familie!