Ciclul vieții familiale – perioade critice și sarcini de dezvoltare

J.Heylli a descris pentru prima dată ciclul vieţii familiale, utilizând abordarea sistemică, şi a menţionat că simptomele crizei apar la trecerea de la o etapă la alta a vieţii familiale. În timpul perioadei de trecere în faţa membrilor familiei apar noi sarcini, care cer o restructurare a relaţiilor lor interpersonale.

Pentru a trece la o nouă treaptă a dezvoltării sale, familia trebuie să efectueze schimbări în organizarea structurii sale, să se adapteze la situaţia curentă şi să-şi elaboreze o nouă imagine. Aceste perioade critice, care delimitează etapele vieţii, sunt denumite ca „normative”, ele având un rol dinamogen şi adaptativ. Succesul decurgerii crizei influenţează funcţionarea familiei la următoarea etapă a vieţii.

În continuare vom descrie perioadele prin care trece familia și sarcinile care solicită rezolvare.

Etapele și perioadele critice ale ciclului vieții familiale

Perioada de curtare

Sarcini de dezvoltare:

  • formarea identităţii;
  • diferenţierea de familia părintească şi înregistrarea independenţei emoţionale şi financiare de părinţi;
  • obţinerea de către tânăr a statutului adecvat vârstei sale.

Căsătoria

Criza 1. Acceptarea obligaţiilor conjugale.

Sarcini de dezvoltare: adaptarea soţilor la viaţa familială şi unul faţă de celălalt:

  • stabilirea graniţelor interne ale familiei şi graniţelor de comunicare cu prietenii şi rudele;
  • rezolvarea conflictului dintre trebuinţele personale şi familiale;
  • stabilirea echilibrului optim dintre intimitate/depărtare;
  • rezolvarea problemei ierarhiei familiale şi a domeniului responsabilităţii;
  • obţinerea armoniei sexuale (adaptarea sexuală);
  • rezolvarea problemelor legate de spaţiu locativ şi achiziţia propriului imobil.

Criza 2. Însuşirea de către soţi a rolurilor părinteşti şi acceptarea apariţiei unui nou membru în familie

Reorganizarea familiei pentru îndeplinirea noilor sarcini:

  • îngrijirea copilului mic;
  • restructurarea structurii familiale în legătură cu apariţia copilului;
  • adaptarea la o perioadă lungă de îngrijire a copilului;
  • stimularea dezvoltării copilului şi asigurarea securităţii lui şi autorităţii părinteşti;
  • coordonarea scopurilor personale şi familiale.

Familia cu copil preșcolar și școlar mic

Criza 3. Includerea copilului în structurile sociale externe (grădiniţă, şcoală).

Reorganizarea familiei pentru îndeplinirea noilor sarcini:

  • redistribuirea obligaţiilor în familie în legătură cu intrarea copilului la grădiniţă sau şcoală;
  • participarea activă în viaţa copilului: regimul zilei, disciplina, învăţătura etc.
  • distribuirea obligaţiilor în acordarea ajutorului copilului în pregătirea temelor pentru acasă.

Familia cu preadolescent

Criza 4. Acceptarea faptului că copilul a intrat în perioada preadolescentă.

Reorganizarea familiei pentru îndeplinirea noilor sarcini:

  • redistribuirea autonomiei şi controlului dintre părinţi şi copil;
  • schimbarea tipului de comportament părintesc şi a rolurilor;
  • pregătirea către plecarea preadolescentului de acasă.

Etapa, când copiii maturizaţi pleacă de acasă

Criza 5. Copilul maturizat pleacă din casa părintească

Reorganizarea familiei pentru îndeplinirea noilor sarcini:

  • separarea copilului de familie;
  • plecarea corectă din casă;
  • intrarea la studii postliceale.

Etapa „Cuibul părăsit”

Criza 6. Soţii rămân iarăşi în doi.

Reorganizarea familiei pentru îndeplinirea noilor sarcini:

  • reanaliza relaţiilor conjugale;
  • redistribuirea obligaţiilor şi timpului;
  • adaptarea către plecarea la pensie

Pe parcursul etapelor V şi VI poate avea loc criza, legată de crearea propriilor familii la copii, şi necesitatea părinţilor de a stabili relaţii cu noii membri (nurori şi gineri). Virginia Satir a denumit această criză „tinerii se căsătoresc şi în familie intră nurorile şi ginerii”.

Etapa, când unul dintre soți rămâne singur, după moartea celuilalt

Criza 7. Acceptarea morţii unuia dintre soţi.

Reorganizarea familiei:

  • adaptarea partenerului văduv la singurătate;
  • căutarea noilor legături cu familia;
  • acceptarea grijii şi ajutorului din partea membrilor familiei sau mediului social.

Concluzii

Astfel, familia în dezvoltarea sa trece câteva etape, fiecare dintre care include atât perioade critice, cât şi posibilitatea creşterii personale a membrilor familiei şi dezvoltarea sistemului familial, în general. Crizele din viața de familie au propria lor periodicitate. Aceasta totuși nu înseamnă că fiecare familie trebuie să aibă probleme într-un interval de timp prestabilit.

Pentru rezolvarea eficientă a problemelor apărute, nu trebuie să cauți vina numai în comportamentul vreunui dintre parteneri. Aceste tipare trebuie cunoscute și luate în considerare, ajustându-ți comportamentul în conformitate cu acestea.

Atitudinea înţelegătoare, susţinerea din partea membrilor familiei vor rămâne întotdeauna o condiţie a reuşitei ca aceste crize să fie depăşite, iar corabia FAMILIA să plutească cu fermitate şi dragoste pe valurile vieţii.

Surse bibliografice:

  1. Малкина-Пых И.Г. Семейная терапия. М.: Изд. Эксмо, 2005.
  2. Минухин С., Фишман Ч. Техники семейной терапии. М.: Изд. Класс, 1998.
  3. Сатир В. Как строить себя и свою семью. Москва: Педагогика пресс, 1992
  4. Хейли Джей. Необычайная психотерапия (психотерапевтические техники Милтона Эриксона). Нью – Йорк, Лондон, 1986
  5. Эйдемиллер Э.Г., Юстицкис В.В. Психология и психотерапия семьи. СПб.: Питер, 2001.

Serviciile noastre pot fi oferite și on-line. Contactați-ne pentru mai multe detalii.

Articol publicat în categoria Familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *