Comunicarea și comportamentul negativ al copilului

Cum credeți, care este ingredientul principal în educarea unui copil? Răspuns:Comunicarea eficientă. Orice efort în modelarea sau corecția comportamentului copilului poate fi insuficient sau prea mare, dacă lipsește relaţia bazată pe comunicare şi, desigur, pe dragoste necondiţionată faţă de copil.

Fiind părinți, ne dorim copii responsabili, liniștiți, de sine stătători, care își asumă consecințele pentru propriile comportamente, să aibă succese la învățătură și în viață și, esențial, să accepte opiniile noastre.

Nevoile copilului

Comportamentul copilului este motivat întotdeauna de anumite nevoi, care contribuie la dezvoltarea armonioasă a personalității lui. Deosebim 5 categorii de nevoi care pot stimula sau bloca manifestarea comportamentului pozitiv:

  • nevoi primare (de supravieţuire): hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, temperatură adecvată în casă, igienă, etc.;
  • nevoi de sănătate fizică şi psihică: control medical, îngrijire medicală în caz de îmbolnăvire, sport, alimentaţie sănătoasă;
  • nevoi de iubire și afecțiune: prin îmbrățișări, cuvinte de iubire, laudă, căldură, pentru a se simți valoros, în siguranță, acceptat necondiționat și protejat;
  • nevoi de socializare și adaptare: la mediul social în care trăieşte copilul (educaţie, şcolarizare), precum şi echilibrul dintre muncă, învăţare şi relaxare, preluarea unor responsabilităţi adecvate vârstei, etc.)
  • nevoi emoţionale: ajutor la exprimarea emoțiilor într-un mediu liniștit, în care se sprijină trăirea emoțiilor pozitive și negative, grija reciprocă între membrii familiei, rezolvarea constructive a conflictelor sau a diferențelor de opinii.

Studiile au demonstrat că aproape orice copil va prezenta un comportament inadecvat într-o anumită situație. Aproximativ 10-15% din copiii de vârstă preşcolară prezintă probleme comportamentale de un nivel moderat.  

De aceea, este bine de observat, când comportamentul copilului se schimbă spre negativ? Poate cauza este într-un anumit mediu? Sau se schimbă în prezenţa anumitor persoane? Poate copilul vă transmite că una dintre nevoile lui de dezvoltare este neglijată sau nesatisfăcută?

Unele comportamente ale copiilor pot fi provocate și de diferențele dintre temperamentul/ caracterul copilului și cel al părintelui. În procesul de educație copilul învață cum să-și însușească comportamentul. Se știe că tot ce face un copil, este învățat de la părinte, apoi de la mediul în care se află.

Legătura dintre stres, cicălire și comportament negativ

Stresul familial, conflictele din familie, stilul de comunicare al părintelui, mediul în care creşte copilul (în familie şi în afara ei) sunt factori decisivi care influențează comportamentul copilului.

Amintiți-vă, cât de des acest „a vorbi” cu copilul, de fapt constă în: a-l cicăli, a-i reaminti greșelile comise, a-l critica, compara, ameninţa, a-i ţine „morală”, interoga, da sfaturi, a-l evalua sau ironiza?

Comunicarea înseamnă mai mult decât a vorbi

Puteţi să nu fiţi de acord cu ceea ce spune copilul, dar e necesar să-i arătaţi că îl acceptaţi  și respectaţi părerea şi sentimentele:

  • prin tonul vocii adecvat, calm;
  • prin cuvintele pe care le folosiţi: de încurajare, apreciere, exprimarea încrederii în el/ea ca persoană;
  • prin comportamentul nonverbal: mimică, gesturi, poziția corpului (un zâmbet, o mângâiere sau o atingere pe umăr).

În comunicarea cu copiii este utilă folosirea cuvintelor care reflectă intensitatea  emoţiilor. Astfel este posibilă transmiterea faptului că aţi înţeles nuanțele sentimentelor exprimate de către aceştia.

Ex: „Văd că eşti extrem de supărat acum.” „ Înțeleg că eşti foarte trist că nu ți-am procurat jucăria.”

Concluzii

Când copilul dumneavoastră are un acces de furie, îi este imposibil să mai gândească. Prin urmare el va reacţiona negativ la orice îi veţi spune. Amintiţi-vă că el încearcă să-și exprime fie independenţa, fie sentimentele de neputință și frustrare trăite în aceste momente.

Nu-l întrebați pe copil DE CE A FĂCUT UN LUCRU NEGATIV. Copilului îi va fi greu să găsească un răspuns mulțumitor și atunci va ridica din umeri în tăcere sau va spune „Nu știu”… fapt ce va spori tensiunea, care deja există între dvs. și el.

Orice comportament negativ are o cauză. Înlăturați cauza și va dispărea și comportamentul negativ.

Educația este un proces continuu. Studiază, fii la curent cu caracteristicile vârstei și schimbările din viața copilului, creează un climat propice dezvoltării copilului tău și, cu siguranță vei avea relații sănătoase cu copilul tău.

Ai o întrebare? Copilul tău trece printr-o criză de vârstă?

Solicită o programare! Centrul Pozitiv te poate ajuta!

Serviciile noastre pot fi oferite și on-line. Contactați-ne pentru mai multe detalii.

Articol publicat în categoria Copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *