Lucrarea „APLICAȚII PRACTICE: exerciții, teste, motivații” este foarte utilă pentru toţi elevii, studenților facultăților economice, precum și diriginților, cadrelor didactice de la alte discipline, deoarece subiectele abordate nu pot fi strict separate de viața profesională sau de disciplinele de specialitate.
Construit ca un caiet, Aplicațiile practice oferă posibilitatea de a însuși, a descoperi și a dezvolta noi competențe prin aplicarea exercițiilor, testelor, întrebărilor de autoanaliză și reflexie.
În Capitolul I „Unități de conținut” sunt elucidate 12 subiecte importante, fiecare întrunind exerciții valoroase.
În Capitolul al II-lea „Psihoteste” veți găsi 11 chestionare și scale care pot fi aplicate în scopul determinării nivelului stimei de sine, voinței, aptitudinilor comunicative, stresului etc.
Iar al III-lea Capitol „Motivații pentru viață” include 15 parabole, selectate în vederea autocunoașterii, optimizării relațiilor interpersonale, soluționării diverselor conflicte și învățării luării de decizii.
RECENZIE 1
Aplicațiile practice la disciplina „Psihologia social-economică” se adresează elevilor economişti, dorind să-i familiarizeze cu principalele concepţii şi legități ale psihologiei sociale şi economice.
Lucrarea se constituie din introducere, trei capitole, concluzii, resurse didactice recomandate elevilor şi bibliografie generală.
Fiecare unitate de conținut (în total 12) include diverse exerciții orientate spre autoanaliză, spre cercetare, comparare, descoperire, cât și pe dezvoltarea noilor competențe necesare în viitoarea profesie.
Menționăm că datorită exercițiilor descrise, lucrarea poate deveni un suport util diriginților în cadrul orelor de Dezvoltare personală în clasele liceale.
Elena LOSÎI, doctor în psihologie, conf.univ.
Universitatea Pedagogică de Stat „I. Creangă”
RECENZIE 2
Elaborarea curriculum la cursul „Psihologie social-economică”, a apărut ca răspuns la nevoile societății de a avea specialiști competenți, care recunosc impactul cunoașterii psihologiei asupra mediului economic. Cursul „Psihologie social-economică” oferă studenților, precum şi celor care lucrează în domeniul economic, o concepţie actualizată, modernă şi unitară despre legitățile și principiile de bază ale dezvoltării, formării și interacțiunii personalității umane în contextul relațiilor economice.
Studierea disciplinei „Psihologie social-economică” oferă posibilitatea cunoaşterii şi însuşirii factorilor responsabili pentru succesul sau insuccesul profesional, specificul comportamentului economic, soluţionării conflictelor profesionale, asigurării condiţiilor eficiente pentru negociere etc.
Considerăm că lucrarea „Aplicații practice: exerciții, teste, motivații” este un eficient instrument de lucru pentru elevi, devenind o necesitate în condiţiile actuale de criză și reforme sociale.
Svetlana RUSNAC, doctor în psihologie, conf. univ.,
Universitatea Liberă Internațională din Moldova
Modalități de plată
Propunem două modalități: ridicare personală sau livrare prin Poșta Moldovei.
- Achitare în numerar atunci când ridicați comanda (valabil pentru comenzile din Rep. Moldova.)
- Achitare prin transfer bancar (instrucțiunile sunt afișate după plasarea comenzii)
Modalități și costul livrării
Produsul comandat este livrat în localitatea dvs., prin intermediul Poșta
Moldovei, achitând la începutul comanda.
Atenție: După achitare produsul e transmis la poștă în decurs de până la 48 ore.
Poșta Moldovei asigură livrarea în 3-4 zile pe teritoriul Republicii Moldova.
Zile libere: sâmbătă și duminică.
Livrare pe teritoriul Rep. Moldova - 30 MDL
Livrare România - 300 MDL
Recenzii
Nu există recenzii până acum.